All that jazz...

-Iubito, hai sa fugim in lume..din lume, pe colt de stinca, cel mai de sus, in liniste sublima si impacare….

-Oh, iubire, jazzul….

-Hai, te voi tine de mina, va fi pace, iubire pura si sublim !

- Dar, dragul meu, jazzul….il iubesc…stii, saxofonul…il simt prin vene….o privire fugara pe sub gene in metrou….ce dimineata frumoasa… rochia imi aluneca « din greseala » de pe genunchi….imi place tiganca de la colt, cea care vinde flori colorate-adunate-toate-ntr-un-buchet, se uita la mine cu un ochi de viespe focoasa traita in lupanare si-mi zimbeste complice, cu tigara fara filtru in coltul gurii…spunindu-mi « domnita » si inchizind pe jumatate ochiul sting…vezi tu, ciorapii negri cu adeziv, iubire, isi pierd sensul in Nirvana…si inima mea e unsa de matasuri si dantele…parfumul noptilor pierdute e o ploaie calda …si chitara continua sa sacadeze ritmul…nu, nu ma-ntrerupe, sssshhhhhhhhhhhhhhh… lasa-ma sa curg inspre tine….

Imi zangan gheata din paharul din coniac…ii simti auriul ? Ma dezmembrez in fiecare seara de vara in mici bucati si-i zimbesc amar, suntem prieteni….Vezi tu, dragul meu, bat ritmul tobelor de jazz cu tocuri inalte pe asfalt incins….intr-o urbe incandescenta, pistruiata, ale carei stradute cu piatra cubica imi zimbesc dintr-un colt de inima… - Scumpa mea, frunzele iti vor cadea pe umeri si mirosul de rasina iti va imbata simturile…

- Oh, iubire, inca o tigara si mergem…lasa-ma s-o sorb tolanita pe-o parte, cu coapsa stinga inspre tine…Shambala-i departe…oricum, ce e asta ? un oras ? o tara ? un nume de roman ? se bea cafea acolo ? Tangoul-ul mi-e aproape si-mi freamata sub piele…si tocmai mi-a sarit o bucatica de oja rubinie de pe unghie…. Hai sa dansam…invirte-ma intr-un cerc nesfirsit si asculta muzica zilei de azi…am parul despletit si rimelul scurs pe sub gene…musca-mi buza de jos si intoarce-ma cu coapsa dreapta inspre zimbetul tau intelegator…

Asculta orchestra …a inceput pianul …clapele-i lucreaza in fuga, strengareste…si basul ii tine hangul…am matasea ciorapilor agatata-n gardul verzuliu dinspre Lipscani …si luna luceste mai incintator in reflectia firului de lycra…oh, jazzul, iubire….imi indoaie soldurile si-mi freamata-n buric… revistele rasfoite-n tramvai, filmele de sambata seara, jocurile de cuvinte… o ultima bere in vint, cu oameni cu mintea hai-hui…

-Acolo unde mergem, iubito, viata nu are cuvinte, ci fapte, vei rasfoi lumi paralele, iti vei regiza filmele, iar oamenii nu au minte, corp si suflet, fiindca sunt riuri de lumina curgatoare…

-Ma vei tine de mina ?

-Doar la inceput.

-Pai…ai zis ca….

-Pai…apoi nu vom mai avea maini….

-Dar ochi, vom avea ?

-Doar pentru lucrurile frumoase. In rest nu.

-Si inima, vom avea inima ?

-Da, iubito, asta…. cu siguranta. Cu ceva trebuie sa auzim jazzul.

Cadou de gind pentru tata

Fat-Frumos exista. Astazi este ziua lui. Il cunosc de mult, de cind eram o copila care citea cocotata-n copaci si nu pricepea cum se inmultesc fractiile si de ce trebuie sa aflam unde se intilnesc trenurile plecate din garile A si B cu viteze diferite. El stia. A stiut tot timpul. Fat-Frumos sta la numarul 11, scara C, apartament…nu, nu zic apartamentul, pentru ca unele doamne ar dori, poate, sa-l fure. Fat-Frumos nu are cal alb si nici mantie cusuta in fir de matase, dar are ochii adanci si plini de lumina, mainile-i sunt grijulii si atente si corpu-i inca dezvaluie haiducul de altadata. Sa nu va impacientati, doamnelor, daca Fat-Frumos nu va inlocui becul ars de la baie sau nu va schimba in scurt timp butucul stricat de la usa ; pentru ca, in timpul asta, va va scrie poeme de dragoste, va va spune ca semi-intunericul becului ars este romantic, iar usa nu trebuie neaparat sa se inchida, pentru ca, prin deschizatura ei, veti putea admira soarele unei noi dimineti.

Lui Fat-Frumos ii curg frezii si flori de toamna prin vorbe si fapte, iar ochii i se umezesc de sublim si frumusete la vederea copiilor. El va va fi tata, frate, sot, amant, prieten si partener de joaca ; dar nu trebuie niciodata confundat doar cu una din ele ; pentru ca Fat-Frumos este, dupa cum i-o spune numele, un fat, un copil, si un om, cel mai frumos dintre oameni. El va fi acolo atunci cind va veti simti sufletul albastru si singur..... e mindru, demn, cu umeri largi, pe care sa-ti poti odihni mintea obosita...cu aripi mari, pe care te va urca si te va lasa sa zbori... Fat-Frumos este carunt in ochii prin care vede viata si tanar in iubire ...si are sufletul imens, tulbure in rau si limpede in tot ce e bun....

Fat-Frumos stie ce e aia o tija patrata, o lungime de banda, o rocada mica si un teleportor. E o entitate vie, miscatoare, ca si voi, cu dorinte, pasiuni, fantezii, vise, regrete si nostalgii ; el poate exista la voi in casa, in suflet, in minte, dar isi are propria lume adinca, o viata numai a lui si un drum de urmat. Atunci cind tace, ascultati-l ; puneti-i urechea pe piept si simtiti-i ritmul mingii cu care se joaca. O veti auzi saltind pe asfalt, pe iarba, in curtea vecinului si in imensitatea padurii. Atunci cind vorbeste, asezati-i mana pe frunte si calcati pe scara pe care o aseaza treapta cu treapta ; veti avea parte de un spectacol algoritmic, va promit.

Fat-Frumos nu stie sa danseze dansuri de societate sau traditionale ; de fapt, el nu danseaza deloc cu corpul, precum ceilalti oameni, care sunt paminteni ; dar, daca il tineti de mina, ii veti auzi tangoul care vine din lumea lui, dintr-o alta dimensiune, dintr-o muzica fara versuri, unde stelele nu sunt asa de departe cum par vazute prin ochii nostri.

Barbatul de care vorbesc nu spune decit ce trebuie spus ; in rest, joaca ping-pong. Doamnelor, aveti grija, luati-va paleta la voi si urmati-i ritmul. Aveti incredere. Nu va indoiti niciodata de Fat-Frumos. Daca va spune sa treceti podul acela inalt si cu scanduri lipsa alaturi de el, apucati-i mina. Veti ajunge pe celalalt mal.

El are intotdeauna dreptate, chiar si atunci cind nu are ; daca are dreptate, e bine. Daca nu, va gasi o alta cale sa ajunga pe celalalt mal ; daca nu va gasi, va veti simti pusa in evidenta, fiind lasata sa gasiti drumul spre malul de vis-a-vis. Oricum ar fi, veti ajunge pe celalalt mal. Doar luati-l de mina ; va fi rapid si senin sau va fi o aventura. Dar el va va duce acolo.

Fat-Frumos implineste in fiecare an 17 ani ; nu va uitati la culoarea parului lui, s-ar putea sa va pacaleasca ; el chiar are 17 ani. Zi de zi, noapte de noapte, iar atunci cind se simte iubit, are chiar 17 ani fara o luna.

Celebrati-l in primul rind in suflet si minte. Fat-Frumos nu are nevoie de tort. Plimbati-va alaturi de el in parcul cu frunze ruginii si salvati viata frunzelor cazute in fantina arteziana din mijloc. Lasati-va culcata pe banca din stinga, chiar daca genunchiul va va fi dezgolit; cu Fat-Frumos alaturi, nu exista trecatori pe alei.

Dar mai ales, doamnelor, respirati-l. In fiecare zi. Fat-Frumos are miros de rasina, de nisip incins, de soare si de nori, de ploaie calda si de ploaie aspra. Ochii lui isi vor odihni pleoapele, mintea i se va inflacara si gindurile vor renaste unul din celalalt, iar sufletul ii va curge inspre voi, doamnelor, nestavilit…

Aceasta scrisoare este pentru haiducul nesfarsit de la numarul 11, scara C, de undeva dintr-un colt de lume insusit de inima lui in timp, de unde se vad muntii in zilele senine, dintr-o casa simpla, frumoasa si plina, dintr-un zimbet cald al iubitei care-l adaposteste, dintr-un meleag de unde privirea lui ma vegheaza mereu…nu pentru tatal care imi este, nu pentru sotul mamei mele, nu pentru mintea care m-a invatat sa joc sah sau sa citesc Asimov; ci pentru OMUL superb, aproape ireal, pe care-l iubesc si pe care-l port alaturi de mine, in gind si inima , zi de zi.

Sa-i zici lui La Fontaine ca-l ....

Stie cineva cine a inventat blocurile? Da, cutiile acelea mari din beton, cu etaje, si cu vecini la distanta de-un metru atunci cind stau linga perete. Cladiri economice. Trebuie sa recunoastem, e mult mai mult de munca la o casa cu curte. Ca sa nu mai vorbim de distantele mult mai mari pe care trebuie sa le parcurgi dinauntru inafara sau invers sau pina in pod sau pina in beci sau in gradina. Plus ca trebuie sa-ti lasi papucii la usa. Cind vii de-afara. Si apoi sa te opresti sa ti-i pui din nou in picioare cind iesi. Munca, nu joaca. La bloc nu e asa. Poate la asta s-a gindit nenea creatoru de supraetajate. Aici e mai simplu. Faci doi pasi in sufragerie si nici nu-ti dai seama ca ai si ajuns in hol. Inca un pas si esti in baie. Sau in bucatarie. Ai balcon, ai debara, ai boxa la subsol, aia de la case n-au.

Si plus ca blocul te obliga sa fii civilizat. Daca nu ai educatie de-acasa sau nu ai invatat la scoala, blocul te salveaza. Nu este frumos sa vorbesti tare, sa-ti manifesti bucuria, enervarea sau tristetea, deci inveti sa-ti stapinesti emotiile. Nu e voie sa asculti muzica la maxim, poate ca vecinul are copil mic sau face nani, deci inveti ca volumul excesiv face rau auzului. La batrinete te vei mindri cu urechile tale. Inveti sa fii atent, sa nu lasi robinetul deschis, pentru ca asta poate face rau si altora de dedesubt. De unde noi invatam ca nu e bine sa faci rau semenilor. Nu este frumos sa calci apasat prin casa, ca se aude, iar domnisoarele in devenire isi vor crea un mers frumos si elegant, ca de gazela, exersind sa fie silentioase. De asemenea, blocul ajuta la evolutia fanteziilor erotice ale cetatenilor, pentru ca nu este frumos sa faci sex intr-un pat care scirtaie. Este si indecent, ca un fel de exhibitionism pentru vecini. Asfel, inveti sa folosesti covorul, peretele sau masa (cu conditia ca aceasta sa nu fie lipita de perete), dar niciodata baia, pentru ca pe acolo trec tevile si aerul dintre ele, despre care, dupa cum stim de la fizica, este bun conductor de energie (a ta, pozitiva, catre energia de vecin).

………………………………………………………………………………………….

V-ati asezat vreodata in iarba, pe spate, cu mainile sub cap ? Pe pamint? Sau pe zapada? Ati simtit vreodata ca pamintul de sub voi traieste si va este prieten ? Ca ia tot ce este rau in voi si apoi va da drumul ? Mi-as dori uneori sa fiu doctor. Sau macar farmacist. Si cind vine la mine un cetatean sau o cetateanca suferind de nevroze, stress, frustrari, dureri de cap, sa-i zic « du-te si stai culcat in iarba o ora ». Pentru rinichi, as recomanda bautul de apa minerala direct de la izvor, pentru plamini, excursii la munte, iar pentru stomac, mincatul de mere proaspete direct din copac.

Pentru iritatii pe piele, as da urmatorul sfat dermatologic : purtati numai haine uscate in curte, la soare, in bataia vintului.

…………………………………………………………………………………………….

Dar la bloc e totusi mai frumos…..inteligenta inseamna raspunsul cel mai potrivit si mai rapid pentru situatia data….adaptarea atitudinii tale la context…si cine te ajuta mai mult sa te adaptezi decit blocul ? Nu ai stat niciodata intr-un internat ? Nu-i nimic. Nu ti-ai petrecut studentia la camin ? Nu te impacienta, inca nu esti pierdut. Alege blocul. Si vei fi mai inteligent. Esti pampalau? Bleg? Ti-e dor de mami? Life is a jungle, my friend ! Get used to it ! Exerseaza. Stai la bloc. Garantat: raspunsuri prompte, istetime, atitudine de carnivor. Pina si tigrului o sa-i fie rusine cind te vede.

Nu ti se murdaresc calcaiele, nu ti se aspresc palmele si nu faci riduri de la soare si vint. Vei fi o bunica diafana si sexy. Cu pielea relativ intinsa. Nu ti se aduna praful in santuletele din obraz. Pentru asta, trebuie sa ramai la bloc pina la batrinete. Vei fi o doamna. Poate ca….nu se stie….deci poate….nu se poate spune sigur….deci….poate…sa zicem…vei avea ochii tristi. Dar calcaiele de catifea. Covor persan. Parchet. Chestii. Si cind vei muri, rubedeniile nu-ti vor lua pantofi de carton, ci te vor lasa desculta. O frumusete ! Talpi de bebelus….catifea, catifea, si iarasi catifea. Iar vecinele care vor trece prin dreptul sicriului se vor inchina si vor spune : « A fost o Doamna, toata viata ei, D-zeu s-o odihneasca, ce inmormintare frumoasa….. . Apartamentu-i ramine lui Cornel, nu ? Bun apartament, decomandat. Cu termopan. »

Risipa mare, mon cher....

Desi era trecut de 2 noaptea, Eonil nu putea sa doarma. Se ridica in sezut, indreptindu-si privirea spre fereastra. Lumina Lunii pline se reflecta pe pat si cadea, aurie, pe chipul sotiei lui. Eonil privea cum se cuibareste lumina in faldurile cearsafului, ca un riu printre pietre si cum urca mai apoi pe obrazul Maricicai, facindu-i-l alb si inocent, ca de copil. « Ce bine ar fi , isi spuse, sa vada si Maricica minunatia asta de Luna….se intrezaresc chiar trasaturi umane pe suprafata ei si in anumite nopti mai ca zimbeste… » si trase cearsaful mai sus, peste umerii ei, sa nu-i fie racoare.

Trezita probabil de miscare, Maricica se intoarse : « Iar stai huhurez ? Stii ca maine mergem devreme in piata sa luam linoleu, asa ca pune dracu’ capu’ jos si dormi ! Si inchide geamu’, ca-mi intra prostia aia de lumina-n ochi ! Of, io sa ma gindesc la toate.. ».

Eonil zimbi si inchise fereastra.

In piata era multa lume, Maricica se tocmea cu vinzatorii, iar Eonil frunzarea prin CD-urile de pe tarabe. Era duminica. Lui Eonil ii salta inima de bucurie. Se simtea linistit si impacat, iar ochii ii rideau la gindul ca va sta linistit in fotoliu si se va uita la un film….

« La vita e bella » ii incintase primul an de facultate, il vazuse de nenumarate ori si era convins ca nu se va plictisi de el nici la 80 de ani.

-Maricica, vino sa vezi ! Benigni e genial ! Gasesc fascinanta ideea de a transforma o situatie de criza in joc pentru a proteja inocenta unei copilarii ! Hai, uite, ti-am facut loc pe canapea…

-E in italiana ? se auzi vocea ei din bucatarie.

Maricica intra in sufragerie, cu prosopul de vase in maini.

-Stii bine ca nu-mi plac italienii de cind am mincat spaghetti-le alea care mi-a cazut greu!

-Da, iubirea mea, zimbi Eonil si se apleca spre ea, punindu-i urechea pe pintec: “Tze mai fatze stomatzelu’ mic si dlag al iubitei mele? Mai doale la fata?”

-Hai, nu te mai prosti! Esti om in toata firea.

Maricica avea o vie. Struguri aurii, cu bobul mare si tamaios si imbatator de aromati. Era toata zestrea Maricicai. Eonil o uda acum zi de zi. Cel mai des, el se aseaza pe vine linga ea si ii vorbeste. Ca de la suflet la suflet. Ii zimbeste eteric cu gropite in obraji si via ii raspunde intorcindu-se spre soare si crescind.

Maricica o uda si ea din cind in cind. Cu cite o galeata de apa mai mica, ca ea nu poate sa care la fel de mult ca Eonil, care e barbat si are mai multa forta. Oricum, via…ea a adus-o. Zestre.

-Nu-i nimic, iubito, nu ne uitam la film, oricum, l-am mai vazut…. si il traiesc zi de zi. Dar un mic masaj, asa, inainte de culcare..cu mainile mele simtitoare…hum ?

-Maini simtitoare, maini simtitoare….mai bine spalai tu vasele daca e chiar asa… eu ma duc sa ma uit pe Acasa, ca e ultimul episod din filmul meu, noapte buna !

Eonil zimbi de noapte buna si ramase pe canapea, cu privirea in gol.

« Peste ani, butucii vor fi de 3 ori mai mari decit acum, frunzele de-o palma, boabele strugurilor vor atirna greu, gata sa se rupa….iar vinul lor va imbata orice fiinta vie…eu totusi cred ca merita. »

-Hai, omule, in pat ! E tirziu…vino si tine-ma in brate ! Ma sperie lumina asta…e Luna plina ? Ce aiurea….se trezesc vircolacii…asa mi-a zis mie mama… »

Eonil zimbi si inchise fereastra.

Fosta scrisoare de dragoste pentru un fost flacau

Ei,in seara asta nu am mai mancat salata de vinete,fiindca vroiam sa ma simt ca intr-o casa primitoare....asadar am coborit din metrou cu o statie mai devreme si m-am oprit la ......pescarie...cu imaginea bibanului ascuns sub burete plutitor inca vie in minte....si cu cea a inotului sincron in 4 inca si mai vie,as fi cumparat dugheana lor toata....intr-o jumatate a pescariei tineau "accesoriile",precum faina,sarea,piperul....si hat si o punga de malai dupa mine,ca sa le fac pe plac....

Iar acasa...acasa cine ma astepta?...usturoiul....Stiam ca e acolo,fidel,ca intotdeauna.....degeaba mi s-au pus in cale cu vorbe dulci si cu zimbete colegele de garsoniera, diavoli ai modernitatii si ai spalatului pe dinti.....dorinta mea de a puti a usturoi si a peste a izbindit....mi-am decapitat si desolzit victimele,mamaliga a bolborosit pe foc,mi-am ascutit simturile in sfiraiala tigaii......mi-am cultivat apoi placerea prin asteptare,la un pahar de bere(dracu sa la ia de antibiotice!) si la o tigara,asteptind ca victimele sa ajunga la temperatura ideala....orgia a inceput....de nedescris in cuvinte....ingerii cintau...pe papilele mele gustative...sfircurile mi s-au intarit...la un moment dat,epuizata si satisfacuta,am privit oasele amantului meu,bibanul....si degetele-mi unsuroase....si m-am afundat in fotoliu,rinjind barbar...

...mi-am intors capul spre umarul drept,care inca mai mirosea a ars si a lac....mi-am privit coapsa stinga arsa pe jumatate de soare si juliturile de crengi de pe gamba....oare cind or sa se vindece?Dar,Doamne,cit mi-ar placea sa le tin acolo pe veci....

Am fost lasata singura acasa...aveam talpile murdare de pamint si iarba si pielea cu apa de lac prin ea..si aveam chiar si negru sub anumite unghii....si m-am urcat in pat...cit de sublim....in asternuturi curate.....nu mi-as mai fi dorit decit sa ploua si sa am o balta in fata casei...si sa sar in ea desculta...si sa imi fuga orice gind din minte de fericire...

Acum ceva timp,pe Discovery,Rex Hunt,profesionistul de pescar ,dadea drumul pestilor inapoi in apa dupa ce ne invata ce si cum....eu una nu l-am inteles niciodata.....

Mi-ar fi placut mai curind sa am o coliba de lemn...cu o blana de animal pe jos si cu una pe mine..sa ma trezesc la rasarit si sa stiu ca nu am nimic de mincare,nicaieri....si sa trebuiasca sa stau cu batul pe marginea baltii si cu saliva in coltul gurii...iti dai seama cita fericire in momentul in care-l vezi ca se zbate...si stii ca-i al tau...si tihnita fericire a asteptarii in fata focului...

Imi pare rau pentru ca am asistat neputincioasa la zbaterea ta de azi....imi pare si mai rau pentru ca mi-am lasat privirea sa ma tradeze de nenumarate ori..am fost o bleaga....imi cer iertare ca tot ceea ce imi trecea prin minte era sa te iau de mana si sa fug....dupa ce ti-as fi dat doua palme,bine-nteles,pentru ca tu erai ala care trebuia sa ma prinda de mana si sa fuga....

Dar cum se face ca am uitat?Stii foarte bine ce anume ne-a scapat in dupa-amiaza asta de august.....unde ti-a fugit copilul ala cu zgirieturi pe glezne si cu scaieti in par?si al meu pe unde naiba o fi fost?hai sa-i intoarcem acasa,vrei?hai,ca li s-o fi facut foame si sete de atita umblat.....maiculita,cit e de frumoasa casa aia de lemn pe virf de munte care ma asteapta....cu mirosul ei de brad in toate incheieturile....si gradina aia plina de lalele care ma asteapta sa o plivesc....si ursul ala care o sa vina sa-mi fure animalele din batatura...lasa-l,ma,sa fure,ca e si el om....si o sa am fusta de in lunga pina-n pamint si o sa ies in prag cu talpile desculte la rasarit ca sa-mi adulmec culmile.....

Hai, iubire, ca te asteapta gainile alea dragi ale tale moarte de foame...grabeste-te si tu sa le arunci o mina de graunte..vezi ca ti-a rupt ursul ala al meu o bucata din gardul de spini..ti-am zis eu ca nu e bun gardul de spini...si nici privirea mea aruncata peste gard....uite,ti-ai si muscat buza de jos a dor.....hai,azvirle naibii cu tristetea de pamint si hai in soare....vino la mine in curte,ca am niste galeti cu apa asa de grele de carat....si mi-ar prinde bine o mina de barbat.....hai,neica,arunca-ti gindul departe,ca nu asta e lumea,nu asta e soarele...si vintul adevarat arde obrazul,nu-l mangaie!.....hai,flacau,ca iubirea ta nu e aici,cum nici a mea nu e niciunde si peste tot....hai,cit inca-ti mai e mustata neagra si drumul de codru neumblat....

Fugi,ai atitia sani de strins la piept,atitea cani de lut pline cu vin de baut,atita cintec de-ascultat,atita iarba de calcat in picioare.....

Sa-mi fie cu iertare,dar prietena nu-ti pot fi... si nici amanta....dar prieten da....si mindra de asemenea.....si du-te si umbla.....si sa stii ca atunci cind vei fi ostenit,voi astepta sa ma prinzi de sold si sa-ti lasi privirea in jos,ca sa te pot apuca de barbie si sa-ti ridic ochii intr-ai mei,ca sa te privesc cu dojana...

Hai, dragul meu,adu-ti copilul la joaca si arunca-i mingea la mine-n batatura.....il las sa vina si nu-i mai dau nici o minge inapoi....te las sa-ti aduci si gainile,si corcodusele pentru tuica....si parca ziceai ceva de o bicicleta undeva...adu-o si pe ea s-o rezemi de gard....nu,nu o folosim la nimic,o lasam sa prinda rugina acolo,am aripi....mari si usoare.....am si umar.....ii lipseste doar fruntea rezemata.....am si zimbet,am si cirlionti,am si foc de lemne,am si colt de suflet liber....am si ac de cojoc....

Hai,flacau,fa-te frate cu sistemul pina treci puntea,saruta termopanul,indragosteste-te sincer de mirosul de benzina si de sina de tramvai.....fii treaz! fii intreg la minte! lasa psiho-filozofo-nostalgia,ca aia e buna la Paris, in cenacluri poetice,in cafenele si lupanare...aici esti pe pamint romanesc,aici nu se bea ceai londonez cu politeturi,aici dusmanilor nu li se spune "vai,dar va rog,trageti dumneavoastra mai intii,insist",aici nu exista decoruri suprarealiste si fotolii de catifea....aici cana e cana,cintecele cele mai frumoase sunt cele de jale ,iar Voda Tepes ii tragea pe solii turci in teapa.....

Hai,romanasule,te lasi doborit de o manea?de 2,de 3,de 10? Si ce daca incepe sa se duca de ripa lumea asta? Si ce daca nu stii sa faci nimic si n-ai nici o meserie?Si ce daca esti revoltat si stii ca ai dreptate?Si ce daca iarba are suruburi si pile de unghii? Si ce daca nu ai voie sa te pisi noaptea fara sa lasi ravas pe pat?

Ascute-ti dintii,deschide debaraua si scoate sulita aia ruginita,sufla putin pe ea,aseaza-ti barbateste coaiele in pantaloni,incrunta-ti fruntea,arunca mingea si joaca-te!

Viseaza noaptea si rupe fasii din ei cu dintii ziua....astept sa mi le aduci pe prispa....si nu le vreau oricum,ci insingerate....si miscind inca.. te astept cu ceaunul la foc domol....

Hai, flacau, ca mor gainile alea de foame si galetile astea cu apa sunt cam grele....adu-ti si tu coltul de stinca mai aproape....

Ah,si sa nu uit......prietene.....adu' si undita! Neaparat!

Ne ard calcaiele

De cite ori vedem o limita, vrem sa o trecem. Ca si cum am vrea mereu sa facem un troc. Sa dam cunoscutul pe necunoscut. Vrabia din mina pe cioara de pe gard. « Ce e-n mina nu-i minciuna » pe « oare ce ar putea sa fie ? ».

Ca pe niste copii, ne fascineaza uneori sa deschidem usa de la pod, in care bunicul ne-a zis sa nu umblam, sa ne cocotam in copaci, desi stim ca putem cadea sau ca cu citeva zgirieturi tot ne alegem. Dar lumea nu arata niciodata la fel de frumos cum arata din virful unui copac. O stim prea bine. Ne maninca palmele, ne ard calcaiele, vrem sa incercam.

Problema este ca, odata ce ai trecut linia, iti este foarte greu sa te intorci. Ca in povestea lui Barba Albastra, poate la fel de tragic, dar nu la fel de morbid. Nu mai putem reveni exact la ce am fost inainte, desi sinele nostru dinainte ne era drag. Oare de ce vrem tot timpul sa incercam marea cu degetul, doar ca sa constatam, cum stiam deja, ca e rece ? Probabil pentru ca intuim, de undeva, ca exista o sansa la un million, sa fie calda. Sau poate doar ca sa putem institui si parerea noastra ca regula generala ca , la inceput de iunie si la sfirsit de septembrie, marea e, intr-adevar, rece. Doar ca sa o putem spune noi, la care sa adaugam « o stiu din proprie experienta ».

Din pacate, experienta altora nu ne este transmisibila. Orice ni s-ar spune, oricite am fi invatati, ceva ne impinge sa incercam pe pielea noastra.

Oare cum ar fi o lume paralela pe care sa o comanzi printr-un simplu comutator, in care sa poti incerca toate permutarile de coloane luate cite 2, cite 4 si de cite ori dorim, un teritoriu in care sa nu existe binele si raul in sensul general acceptat, ci pur si simplu doar bine si frumuseti din care sa alegi, pe rind, diferite valente. Doar ca sa vezi ce se intimpla. Sau cum ar fi.

« Diavolii » informaticii, ai i-Podurilor si ai modernitatii tehnice ar putea sa-mi spuna ca exista jocuri pe calculator satisfacatoare de idei. Mie nu-mi plac jocurile pe calculator. Mai putin Madagascar, recunosc J. Imi plac oamenii, si tot ceea ce ei pot transforma din fantezie sau joc in realitate. Imi plac cei care viseaza la ceva exceptional si au curajul sau nebunia sa mearga intr-acolo.

Sau poate ca este mai bine sa nu ne dorim a vedea nici o alta fateta a aceluiasi moment. A aceleiasi situatii. Sa nu alegem. Sa nu ne dorim mai mult decit ceea ce avem. Poate ca trebuie doar sa privim cu alti ochi. Sa ne multumim cu lucrurile simple si palpabile. Si doar sa le punem in alta lumina in propria constiinta. Sa ne transformam rutina in ceva extraordinar prin gesturi mici, dar repetitive. Sau prin gesturi mari, plasate in momente cheie.

Si daca facem asta, oare nu devenim din nou, macar pentru moment, copilul care deschide usa despre care i s-a spus sa n-o atinga ? Ne place sa ne simtim Prometei, sa deschidem cutii ale Pandorei sperind ca de acolo vor rasari trandafiri si uneori asta se intimpla. Iar rezultatul fericit ne ramine drept motivatie suficienta pentru o noua deschidere de cutie, pentru o noua cocotare in copacul cel mai inalt. Si odata simtindu-ne in lumea interzisa, ce dulce-aducator de nenorociri este gustul pe care-l simtim….Pentru ca, din pacate, o lume nu poate exista inafara notiunilor de bine sau rau. Ceea ce faci, ce spui sau ce visezi va apartine mereu de una din ele.

Esti liber sa te aventurezi dincolo de limita constiintei tale. Esti liber sa te lasi prada tentatiei de a face trocul. Dai totul pe necunoscut, pentru ca intodeauna friptura din farfuria vecinului iti face mai tare cu ochiul. Si ne este greu sa ne intoarcem de la gindul asta. Dar atunci cind o facem, exista o rasplata. Daca te intorci, te simti mult mai puternic. Mai bogat sufleteste. Mai intelept. Mai linistit. Iti poti insusi zimbetul trufas al celui care a fost « acolo » si s-a intors fara ca vreo parte din inima sa-i fie amputata. Poate ca e mai bine sa ne aventuram doar gindul, si nu si fapta. Poate ca este mai bine sa consideram ca ceea ce ne spune o carte sau un film este propria noastra experienta. Poate ca aprioricul bate de departe experienta.

Si totusi, incepind de azi o sa ma gindesc cum se pot construi un teleportor, un comutator intre lumi si cum se poate educa un translator telepatic cu cetatenie dubla in lumea asta si in cea de « acolo ». Caci, totusi, ce bine ar fi sa putem musca din toate si apoi sa punem bucata inapoi pe platou, fara ca doamna gazda sa se supere, ci dimpotriva, sa ne zimbeasca cu un colt de gura extraterestru si sa ne spuna : « dar va rog, muscati si din cireasa de pe tort, nu-i nimic daca ramine putina saliva de-a dumneavoastra pe ea, o folosim drept combustibil pentru navele spatiale, si sa nu cumva sa plecati devreme de la petrecere, Obi-Wan Kenobi trebuie sa soseasca, la miezul noptii avem un concurs de tras cu arcul, Legolas de pe Tarimul Elfilor este favoritul la pariuri, agent Mulder ne va delecta cu expozitia de arta fotografica « The truth is out there », Cpt. Picard va tine discursul pentru stringerea de donatii, iar banii strinsi se vor folosi pentru reconstruirea gradinilor suspendate din Babylon si pentru noul scut al lui Don Quijote. Serviti, va rog, serviti ! »